Retezat...sau nu ?

Luni, la ora 7 a.m. suna alarma telefonului. O melodie care ar scula si mortii din mormant (Metallica - Die, die my darling) cu care, din pacate, m-am obisnuit si fata de care raman impasibil. Ma trezesc intr-un final, iar dupa tabieturile matinale iau rucsacul facut de cu seara si o punem pe drum. Destinatia : cabana Pietrele, muntii Retezat.

Pe centura capitalei o coada interminabila, dar nu ne afecteaza buna dispozitie. Ajungem intr-un final pe A1, Valea Jiului, Parcul National Retezat. Storcand ultima picatura de semnal 3G aflam ca prognoza meteo in urmatoarea saptamana pentru Retezat nu e chiar favorabila pentru trasee. Erau anuntate zilnic furtuni, tunete si fulgere. Pentru pozari no problemo, nu oricine prinde fulgere in varful Retazatului, la cucuietii din deal, deci n-am disperat...doar niscavai nervi care au trecut repede. Lasam masina jos si incepem urcusul. Rucsacii atarnau greu (unul cu haine, mancare si echipament cat pentru o saptamana, iar in fata rucsacul foto, trepied, etc), dar in 2h suntem in fata cabanei Pietrele. (uitasem sa precizez...m-am chinuit toata saptamana sa sun pentru rezervare, dar numarul doamnei, pe Zapp - CINE MAI ARE ZAPP???? abia se conecta, iar cand se conecta, dupa prima secunda de convorbire se inchidea.) Intram in cabana si intrebam de locuri libere. Cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, tanti cabanoasa (cum ar zice Simona Sensual), foarte sictirita, zeflemistica si lipsita de spirit customer-care ne spune in doi peri ca toate casutele sunt inchiriate, in regim hotelier, cu rezervari legate una de alta, pana la sfarsitul lunii august, iar daca am fi dorit sa innoptam la ea, trebuia sa facem rezervare telefonica. (NO SHIT!!!!) Simteam cum planurile incep sa se duca de rapa...dar, cu calm, ne-am indreptat catre zona de camping. Aici a fost cireasa de pe tort : o panta relativ abrupta pentru corturi, plina de radacini si bolovani. Oricat de lipsiti de pretentia unui minim de confort am fi fost, pur si simplu n-am gasit un loc ok pentru cort. Inteleg ca e parc national unde natura este sfanta, dar un pic de amenajare n-ar strica. (aviz amatorilor, la Gentiana, incepand de anul acesta, este interzisa camparea). In 10 minute de cand am ajuns la Pietrele toata buna dispozitie ne-a parasit, ne gaseam langa o cabana full pana in septembrie, intr-un camping fara locuri de campare, cu rucsacii de o tona in spinare si cu nori de furtuna deasupra.

Dupa un scurt brain-storming ne-am hotarat sa coboram la masina, in cel mai rau caz urmand sa dormim pe bancheta...macar am fi fost feriti de ploaie. Salvati de singura liniuta de semnal (felicitari Orange), am sunat la Bucuresti si am reusit sa facem o rezervare la pensiunea de langa parcare, unde sa mancam ceva decent si sa retrasam planul de atac. Pensiunea in cauza este Codryn, unde temperamentul doamnei este diametral opus fata de cea de la Pietrele. Nici nu ne-am cazat bine ca a si fost gata mancarea. Dupa ce am mancat si am facut un dus fierbinte am cautat pe net prognozele meteo pentru tot lantul Carpatic. In toti muntii urmau sa fie furtuni, ploi abundente si fulgere. Semi-dezamagiti ne-am hotarat ca a 2a zi la prima ora sa pornim spre Bucegi, unde urma sa stam pana se strica vremea, apoi sa ne retragem pe la casele noastre.

Din fericire vremea a fost de partea noastra, astfel incat va voi prezenta splendoarea Bucegilor vazuta de pe traseele parcurse in cele 4 zile de mers pe coclauri.

ziua 1 : Bucegi - Sfinx, Babe, Crucea Eroilor

Ajunsi in Bucegi in jurul amiezei, am parcat in fata cabanei Piatra Arsa, apoi cu tot echipamentul, pe jos, traseu de 1h30min, pana la Babele. Telecabina nu a functionat marti, fiind in revizie tehnica, dar nici in restul zilelor, datorita vantului puternic de pe creasta. Noi am considerat acest aspect ca fiind un mare plus, in acest mod rarefiinduse numarul montaniarzilor de ocazie ce urca pe platou doar sa-si dea check-in pe Feisbuc.

Dupa cazarea la Babele ne-am hotarat sa abordam un traseu usor, ca de inceput, pana la Crucea Eroilor, Sfinx si Babe.

Atat la Sfinx cat si la Babe se ajunge extrem de usor (pentru cine nu stie...daca exista acel cineva, Sfinxul si Babele sunt la o aruncatura de bat in spatele cabanei Babele). Mai sus mentionasem faptul ca numarul cocalarilor era considerabil diminuat, dar asta nu inseamna ca au lipsit cu desavarsire. La iesirea din cabana dai nas in nas cu un ditamai semnul, realizat din scanduri, pe care scrie mare cat o zi de post ca-i interzisa escalada atat pe Sfinx, cat si pe Babe. Cum am dat cu ochii de Sfinx, cum nu m-am abtinut sa-i trag o poza cercopitecului, sa vada si lumea ce creier in putrefactie taraie zilnic dupa el.

...si un crop, poate recunoaste cineva plavanul...

...dar sa revenim la ale noastre. Drumul catre Cruce este relativ usor, drum de creasta, o carare ce serpuieste agale prin bolovanis sau buze de prapastii.

Pe masura ce ne apropiam, cand Crucea incepea sa se iveasca de dupa deal...

...mi-am amintit o istorioara citita intr-un ziar vechi : pe vremea lui Ceausescu a fost alocata de la buget o suma X, din care trebuiau achizitionate nu stiu cati litri de vopsea fosforescenta cu care ar fi urmat a fi acoperita Crucea, pentru a se face economie la electricitate (pt. cine nu stie, pe monument au fost initial instalate 150 becuri). Ministerul turismului de la acea vreme (nu am retinut cum se numea exact) si-a tras o parte din bani, primaria locala si-a luat si ea partea ei, muncitorii care au cumparat vopseaua respectiva au furat cam jumatate din cantitatea existenta, iar ce a ramas nu a mai fost suficient pentru vopsire. Ministerul care a alocat initial fondurile a primit o scrisoare prin care era instiintat de cantitatea mica de vopsea cumparata, tragandu-se concluzia ca toaletarea Crucii in intregime ar fi prea costisitoare si astfel proiectul a fost abandonat. Partea cea mai amuzanta e ca, dupa o perioada scurta de timp, in urma unei anchete interne, unui muncitor i-a fost intocmit dosar penal pentru furt, gardul casei acestuia stralucind in noapte mai ceva ca bolta cereasca.

Odata ajuns la Cruce nu ai cum sa nu poposesti pe una din bancile ce marginesc soclul si sa nu te minunezi de imaginea panoramica a Bustenilor, vazuti de sus

Dupa ce ne-am tras cateva momente sufletul am pornit inapoi spre cabana, la fix pentru a prinde apusul ce se asternea in fata Sfinxului

ziua 2 : Jepii Mici, Jepii Mari

 Treziti de dimineata, ne pregatim sa indeplinim target-ul impus in ziua anterioara : coborare pe Jepii Mici pana in Busteni, luat pranzul, urcare pe Jepii Mari pana la Piatra Arsa si de acolo drum usor de creasta pana inapoi la Babele.

Inca de la intrarea pe Jepi, privirile ne-au fost atrase de un elicopter al M.A.I. ce se chinuia prin drumuri repetate sa potoleasca incendiul de padure care mistuia o zona greu accesibila, din dreapta traseului.

Dupa o coborare lejera de 10, 15 minute, pana dupa cabana dezafectata Caraiman, care este scoasa din circuit, cararea prafuita cedeaza locul lanturilor, gradul dificultatii traseului crescand vertiginos. Auzisem pe cineva spunand ca, daca vrei sa te saturi de munte, coboara Jepii Mici. Eu sunt de parere ca cine iubeste muntele il iubeste si gata.
Cu pasi atenti si marunti, cu manecile suflecate si mainile inclestate pe lanturi, fara sa riscam aiurea (motivatie fiind multitudinea de cruci comemorative de pe traseu), incet dar sigur inaintam pe poteca lata de 10cm catre vale, catre racoarea padurii. Imediat sub pragul brazilor am fost intampinati de o mireasma irezistibila, de flori amestecate cu menta salbatica, care ne-a insotit o buna bucata de drum. Acolo ne-am odihnit pentru cateva minute genunchii, care nu se mai opreau din tremurat. Am prins curaj si forte proaspete cand am intalnit un grup de aproximativ 20 de oameni, toti trecuti bine de prima tinerete, care isi croiau ajutati de bete de traking drum catre creasta. Cred ca asta e cel mai placut lucru la munte : indiferent de nationalitate, varsta, cultura, etc, toti oamenii sunt egali, barierele sociale sunt depasite si nu-i nimanui lene sa dea un "Buna ziua" sau sa-ti ureze "Drum bun", chiar daca esti un strain, un cineva cu care nu se va mai intalni niciodata. (situatia se schimba direct proportional cu diminuarea altitudinii)
Traseul Jepilor prin padure este, in oprinia mea, cel mai dificil. Daca la inaltime ne bazam pe lanturi si sufe pentru escalada, in padure a trebuit sa ne incredem doar in taria articulatiilor picioarelor, un exercitiu greu de suportat 2 ore legate.
Cand am ajuns in Busteni, chiar si dupa masa de pranz, ne simteam sleiti de puteri. Dupa o punere rapida in balanta a ce e mai bine de facut, pe de o parte sa urcam Jepii Mari pe fondul oboselii, urcus in completarea caruia venea si traseul dintre Piatra Arsa si Babele, pe de alta parte inchirierea unei masini-off road care sa ne duca pana la capatul telecabinei, am hotarat pentru urcus.

Cu toata oboseala acumulata, cu toate pauzele de odihna, care ni se pareau din ce in ce mai lungi si mai dese, desi nu ne-a grabit nimeni, Jepii Mari i-am scos cu aproximativ 45min. sub durata recomandata traseului. De la Piatra Arsa pana la Babele drumul ni s-a parut extrem de scurt, imbiati fiind probabil de ciorba fierbinte si patul calduros.

ziua 3 : Varful Omu

 Tot de dimineata plecati, ca asa-i sade bine calatorului, tinta zilei a fost una usoara : Vf. Omu.

De la Babele traseul este de aproximativ 2h, doar drum de creasta, o plimbare prin parc comparativ cu Jepii Mici. Inca de la plecare, atentia ne-a fost atrasa de o turma numeroasa de oi,

care veneau tocmai de la stana situata pe partea opusa, in valea dintre Vf. Omu si Vf. Costila

In Saua Sugarilor facem primul popas, nu sa ne odihnin, ci sa admiram privelistea. In partea dreapta se vedea brazdat pe culme sinuosul drum ce urca de la Busteni, iar in fata ni se deschidea privelistea ampla, cu poteca batatorita sapata in stanca, deasupra careia strajuia Cabana Omu

De la popas, in aproximativ jumatate de ora ajungem pe varf. (impropriu spus, varful fiind de fapt platoul pe care a fost construita cabana). La o altitudine de 2505m si cu un CV impresionant (cabana situata pe cel mai inalt varf din Bucegi, cabana construita la cea mai mare altitudine din tara, una dintre primele cabane din piatra construite la noi), simti cum fiecare barna, fiecare piatra a constructiei emana istorie. Cat am sorbit ceaiul fierbinte si ne-am aruncat privirea pe fotografiile expuse in interior - istoria in imagini a cabanei, gandul ne-a purtat in anul 1888, anul primei constructii a cabanei, si doar ne puteam inchipui cat de greu trebuie sa le fi fost oamenilor acelor vremi sa construiasca o cabana la o asemenea altitudine.

Melancolia a disparut brusc in momentul in care am remarcat pe Om nelipsitele scrijelituri tipic romanesti

Dupa cateva zeci de minute de admirat peisajul, am pornit iar la drum, spre Babele, Piatra Arsa (unde lasasem masina), urmand sa coboram la Zanoaga.

ziua 3 : Pestera Ialomitei

 Dupa ce am batut cu piciorul cam toate traseele importante din Bucegi (Busteni-Vf.Omu-Bran este programat pentru anul urmator), ne-am hotarat sa coboram la Zanoaga, pentru a vizita imprejurimile in timpul ramas (o zi si jumatate).

Prima destinatie a fost una incarcata de istorie - Pestera Ialomitei.

Bisericuta de la intrare a fost ctitorita in sec. XVI de Mihnea cel Rau, voievodul Tarii Romanesti, drept multumire ca in refugiul pesterii a scapat de cotropitori.
Grota de la intrare, care ii poarta numele - grota Mihnea Voda, are o podea aproape orizontala. Inainte de 1924 pe aici curgea Raul Pesterii, care intre timp a devenit subteran, gura de varsare in Ialomita fiind cu mult in aval.

Pestera se continua cu zona numita "Pasajul", zona largita artificial in 1897. Initial culoarul avea o deschizatura de 40cm, accesul in pestera fiind posibil doar cand nivelul apei era redus.

Urmeaza Grota lui Decebal, conform legendelor, grota ce a adapostit in trecut preoti daci si pe insusi Decebal in timpul invaziei romane.

"La Raspantie" drumul se bifurca, intr-o directie ajungandu-se "La Cascada"

iar pe cealalta parte, "La Lacuri" (lacuri ce aveau initial o adancime de 3,3.5m si o lungime de 12m.

Urcusul pieptis pe bolovani mari, alunecosi, ne scoate in "Grota Ursilor", fiind cea mai mare cavitate a pesterii. Numele ii vine de la numeroasele oseminte si chiar schelete intregi de ursus spelaeus blum gasite de speologi, dovada ca aceasta pestera a fost una dintre ultimele ascunzatori ale ursului cavernelor, acum 2500 de ani.

Scarile alunecoase de lemn ne poarta catre "Fundul Pesterii", o galerie inalta de 2m si lunga de aprox. 30m

Din "Funful Pesterii", prin "Galeria Apelor" ajungem la "Altar", ultima caverna a pesterii, o zona unde asezarea stancilor lasa impresia unui altar bisericesc.

Pestera Ialomitei are o lungime totala de 400m si o diferenta de nivel de 60m, fiind situata la cota 1600m in muntele Batrana, la 10km de izvoarele Ialomitei.

ziua 4 : Lacul Bolboci, Cheile Tatarului

 In ultima zi a excursiei ne-am hotarat sa vizitam Lacul Bolboci. Situat in imediata apropiere a Zanoagei, numit si marea din Bucegi, Bolboci este un lac artificial construit din anrocamente, care nu stirbeste cu nimic peisajul, dimpotriva, il completeaza perfect, barajul ce a dus la formarea lacului fiind situat la cea mai mare altitudine din tara (1438m).

In zona exista un loc incarcat de istorie si misticism, pomenit atat in legendele vechi cat si in istoria dacilor, numit "la 7 izvoare", unde se presupune ca ar fi fost izvorul sfant al dacilor. Cercetarile intreprinse dupa anii `90 au confirmat faptul ca unul dintre izvoare, cu un debit de 100 l/s nu a secat niciodata, zona fiind atestata ca sursa celei mai pure ape din toata Europa.

Drumul forestier ce ocoleste lacul se termina in Cheile Tatarului, loc renumit pentru abundenta fosilelor de ursul cavernelor, descoperite aici de-a lungul anilor, cat si datorita importantei geologice a rocilor componente. Cheile sunt o adevarata oaza de liniste, in care o evadare ocazionala din cotidianul prafuit este mai mult ca binevenita, camparea langa Ialomita lenesa ce coboara in trepte Cheile fiind o doza arhisuficienta de "incarcare a bateriilor".